Amintiri din facultate…

Eram în anul 2 de facultate şi împărţeam o camera de cămin cu încă 4 fete. Două din ele îmi erau colege din anul I. Ne cunoşteam destul de bine, sau cel puţin aşa credeam eu. Într-o seară eram obosită şi mă durea capul când s-a auzit deodată muzică tare în cameră. Şi asta nu era tot! De fapt, colegei mele îi venise cheful să asculte expresii vulgare pe linie melodică. Ştia foarte bine că nu-mi place stilul, şi nici mărimea decibelilor.

Încă din copilărie mă supăram să văd nu numai că cineva greşeşte faţă de mine, dar şi că o face intenţionat! Acum eram din nou într-o astfel de situaţie. Fiind introvertită, vă daţi seama că nu am sărit repede să arunc cu pietre în ea! În schimb am ieşit pe hol, şi m-am aşezat jos lângă camera mea întrebându-mă ce aş putea să fac. Colega mea, a ieşit după mine şi m-a văzut. Dar se pare că nu i-a păsat, odată ce în cameră a continuat să se audă la fel de tare muzica respectivă.

Şi mai supărată am ieşit în parcul din faţa căminului. Era seară şi răcoare iar eu mă simţeam foarte frustrată: odată pe colega mea şi intenţiile ei şi apoi pe mine că nu aveam curajul să-mi impun punctul de vedere. Am căzut pe gânduri căutând soluţii într-o problemă simplă la prima vedere dar foarte complicată şi importantă pentru mintea unui introvertit! „Ce să fac?”, „Cum să-i spun?”, „Cât să mai îndur?”,”Nu e drept!” Curând, dialogul cu mine însămi s-a transformat într-un dialog cu Dumnezeu! „Ce să fac Doamne?”,”De ce îngădui asta?”,”Tu ştii totul!”, ”Ce-ai face Tu în locul meu?”

Deşi nu semăna deloc situaţia cu cea de acum 2000 de ani, imaginea serii din parc mi-a amintit de Ghetsimani şi de rugăciunea lui Iisus din grădină. Am început să mă gândesc şi mai mult la El. Cum i-a privit El pe cei care greşeau intenţionat faţă de El? Câte lucruri l-au supărat? Câte expresii vulgare a auzit El? Ce a fost în inima Lui când oamenii l-au vorbit de rău, l-au scuipat, l-au însoţit batjocoritori chiar şi pe dealul Golgotei? Care au fost reacţiile Lui? De unde a avut atâta răbdare cu ucenicii Lui, răspunsuri la atîtea întrebări şi mai ales de unde atâta putere să afirme chiar şi pe cruce: „Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac!” Nu numai că s-a rugat pentru oameni ci a fost gata să moară în locul lor… şi al nostru!

Sunt două situaţii total diferite, dar în acea seară, gândul la atitudinea lui Iisus a schimbat ceva din felul cum o priveam pe colega mea. Am început să mă rog pentru ea! Şi nu numai pentru ea ci şi pentru mine! În inima mea a apărut dorinţa de a-i răspunde altfel decât cum aş fi vrut eu până atunci să-i răspund..

M-am întors în camera de cămin cu ..o ciocolată! Am dăruit-o colegei mele! Ghiciţi ce s-a întâmplat? S-a uitat lung la mine, întrebătoare…apoi a închis muzica! După câteva clipe de tăcere a venit şi mi-a spus: „Cum poţi să faci asta?” De atunci nu-mi mai amintesc pe colega mea ascultând o astfel de muzică, cel puţin de faţă cu mine!

Astăzi când privesc în urmă văd că un gest mic, pe care nu l-aş fi făcut nicicum fără influienţa lui Dumnezeu, a avut un efect mare şi benefic pentru mine. Vă imaginaţi cum ar fi arătat scenariul dacă m-aş fi lăsat condusă de impulsurile mele? Nu este greu să realizăm de ce există atât de multă răceală şi superficialitate în relaţii, de ce sunt atât de multe conflicte, inimi rănite şi dezamăgite, divorţuri, procese…

Cum ar arăta însă lumea dacă ne-am lăsa conduşi numai de bunătatea lui Dumnezeu, de exemplul Său? Dacă în loc de răzbunare am reacţiona cu bunătate, dacă în loc de replici pline de mânie am tăcea, ne-am gîndi puţin şi ne-am ruga, dacă în loc de răceală şi indiferenţă am zâmbi cu dragoste şi i-am ajuta chiar şi pe cei ce noi suntem foarte convinşi că nu merită…?

Pentru a trăi într-o astfel de lume…schimbarea trebuie să înceapă cu fiecare din noi! Şi eu cred că asta se întâmplă cu cât medităm mai mult la Iisus şi la ceea ce a făcut El din dragoste pentru noi!

„Doamne, cum ai putut să faci asta?”