Domnul Însuşi cântă: “În mijlocul Adunării voi cânta laudele Tale.”; şi El doreşte ca noi să ne alăturăm acestor laude. De asemenea, cu câtă atenţie ar trebui să cântăm noi înşine îndrumarea Domnului Isus în închinarea de la masa Domnului! Este scris doar: “Mă voi ruga cu Duhul..” (1 Corinteni 14:17). Oare nu înseamnă aceasta să cântăm în armonie cu Domnul?
Este evident că dacă inimle noastre sunt în mod serios ocupate cu suferinţele şi cu moartea Sa precum şi cu biruinţa şi cu Slava Sa, vom avea atunci urechi deschise să-I auzim glasul şi vom fi gata să-L urmăm îndeseobi în cântarea colectivă. Dimpotrivă, dacă inimile ne sunt uşuratice şi puţin simţitoare la ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi, atunci nu vom avea să-I spunem nimic şi nu vom avea să adăugăm nici o notă la cântarea laudei Sale.
Domnul n-are în vedere decât un singur lucru: slava lui Dumnezeu: “Eu Te-am slăvit pe pământ” (Ioan 17:4). Aceasta a urmărit toată viaţa Lui. Chiar şi în învierea Lui, tot lauda şi slava lui Dumnezeu a avut-o în vedere. Înainte de cruce, mergând spre Muntele Măslinilor cu ucenicii Lui, ei au cântat un imn, iar când lucrarea era terminata, El spune: “Îţi voi cânta laudele în mijlocul Adunării.”
Să ne plecăm capul umiliţi, ţinând seama de câte ori purtarea noastră , vorbirea şi lucrul nostru sunt deseori formale şi reci. Aceasta din cauză că inima noastră n-a fost cu adevărat cucerită de harul lui Dumnezeu. Nu ne lipsesc deloc cunoştinţele intelectuale, dar inima noastră este atât de puţin atinsă de ele! Dacă ea ar fi într-o stare bună, ce laude ar izvorî şi s-ar înălţa din ea spre Domnul Dumnezeu şi spre Domnul Hristos, pentru neasemuita Lui lucrare! Dacă am şti cu adevărat ce însemnează harul arătat prin Domnul Hristos, atunci inimile noastre ar radia în belşug de recunoştinţă, de laude şi de adorare.
(din cartea “S-a sfârşit” – Meditaţii asupra Psalmului 22, GBV)
