Mi-a plăcut întotdeauna să privesc copacii în frumuseţea şi diversitatea lor. În fiecare primăvară, vară, toamnă şi iarnă…ei se schimbă, arată diferit; Aşa cresc, se dezvoltă, aduc roade.
Mă întreb: dacă ar putea simţi, oare copacii ar dori să vină iarna? Sau ar vrea să fie veşnic primăvară? Poate ar prefera un anotimp sau altul, dar Domnul care i-a creat ştie că au nevoie de fiecare anotimp…
Nu semănăm şi noi puţin cu ei? Câte „anotimpuri” nu aduce Domnul şi în viaţa noastră? Noi avem preferinţe dar El ne-a creat şi ştie mai bine de ce avem nevoie pentru a creşte, a ne dezvolta, a aduce roade…
Aş vrea ca acest site să fie un loc în care să scriu ceea ce învăţ trecând prin diferite anotimpuri din viaţa mea. Să fie un loc in care voi să intraţi, să fiţi întăriţi şi să lăsaţi o încurajare sau un gând. Fie din ceea ce aţi citit, fie din ceea ce aţi auzit, fie din inima voastră. Poate un Cuvânt de la Dumnezeu, poate o dorinţă, poate un răspuns…orice ar putea fi spre zidirea tuturor.
Veţi găsi aici gânduri, poezii, cântece scrise în timpul meu de linişte cu Dumnezeu dar şi citate, poezii, versete, piese muzicale alese de mine din mai multe surse, care m-au încurajat personal la un moment dat. Pentru acestea din urmă am afişat şi autorii lor in dreptul fiecărei postări…
Domnul să fie slăvit şi noi întăriţi prin tot ceea ce scriem, citim şi ascultăm până în ziua plecării noastre sau a venirii Lui!
“Însă eu sunt totdeauna cu Tine
Tu m-ai apucat de mâna dreaptă,
Mă vei călăuzi cu sfatul Tău,
apoi mă vei primi în Slavă!”
(Psalm 73:23)
no forte fain blogu’ tau!
aicie bogul meu
http://www.blogulmeu/pitzi
In tot ce faci, in tot ce esti,
Prin Har mereu spre Cer sa cresti,
Si-n viata care va sa vina,
Sa fii in veci a ei Lumina!
Fanica O.