Cât de dor mi-era de tine în alintul dimineții,
când un cânt vioi de păsări trezea focul tinereții
și când raze de lumină m-atingeau suav pe gene
întețind parcă mai tare flacăra iubirii mele…
Cât de mult visam la tine, ore-n șir, ziua-ntreagă,
când pe drumurile toate, îți vedeam umbra ta dragă,
și-ți spuneam cuvinte-alese, dulci și pline de iubire,
ascultând apoi răspunsuri ce vibrau adânc în mine…
Cât de des stăteam cu tine-n strălucirea înserării,
când pe banca noastră goală, răbdam chinul nerăbdării
și din lacul plin de stele, îmi făceai din ochi într-una,
șoptindu-mi cu glas de ape, dragoste pe totdeauna…
Cât de dor mi-era de tine-n noaptea plină de feeric
când din nou rămâneam singuri, eu și tu, pe întuneric
și-ntinzând bratele mele, căutându-te în noapte,
pe cât îmi erai de-aproape, pe-atât rămâneai departe…
Posted in Poezii | Leave a Comment »
Alt anotimp, alt cântec... 