“Va dau o porunca noua: Sa va iubiti unii pe altii; cum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti si voi unii pe altii. Prin aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii pentru altii.” (Ioan 13:34-35)
Ieri am citit capitolul 13 din Evanghelia lui Ioan si am ramas mai mult in fata acestui verset..
Oare cand vom implini aceasta porunca? Ne-a fost data noua, celor ce suntem ucenici ai Lui!
Cum i-a iubit Iisus pe ucenici? cum trebuie sa ne iubim noi unii pe altii?
Sunt intristata cand observ in jurul meu critica, judecata, neintelegeri…dar nu renunt la a ma ruga si la a spera ca lucrurile se vor schimba…in bine…si pe deplin. Si nu vorbesc despre a trece cu vederea peste greseli si pacate. Ci vorbesc de a lupta in rugaciune pentru fratii nostri, pentru indreptare, pentru impacare, pentru rezolvare…deplina! Satan vrea sa credem ca luptam unii cu altii, dar adevarul este ca ne tine ocupati sa nu mai luptam impreuna impotriva lui…Adevarul este ca suntem in aceeasi Imparatie si se merita sa luptam pentru ceilalti! Oricat ar fi gresit! Sunt madulare in acelasi trup! Cum sa nu ne doara?
A iubi ca Iisus… cred ca inseamna sa iubim pe cei ce noi credem ca nu merita. Asa a facut Iisus cu noi…ne-a iubit pe cand eram inca pacatosi…nu meritam cu siguranta ceva…si continua sa ne iubeasca in ciuda slabiciunilor noastre, nu putine. Continua sa ne cerceteze, sa ne vorbeasca prin Cuvant urmarind sfintirea, cresterea noastra, maturizarea noastra.
Cand vad pe fratele meu ca-mi greseste, mai ales daca ma raneste tare, este greu sa-l iubesc. In cel mai bun caz pot sa spun altora ca inca il iubesc, dar nu si lui – prin atitudinea inimii mele, prin cuvintele sau faptele mele. Si este uman sa simt asta! Ma simt ranita, afectata! Dar in astfel de stari trebuie sa-mi amintesc de cat de mult l-am ranit eu pe Dumnezeu, chiar si dupa ce m-am intors cu inima spre El, si de cate ori mi-a iertat El greselile mele…pe deplin.
Am invatat sa iubesc ca El? Sunt gata sa iert si eu pe deplin asa cum El ma iarta? Si sa urmaresc in schimb binele acelei persoane? cresterea ei? Sa ma gandesc cum sa ajut acea persoana care m-a ranit sa nu mai raneasca pe altii? Dar sa ajut nu prin critica, sfidare, aceeasi moneda, ignoranta sau indiferenta, ci cu blandete, cu multa rugaciune si dragoste? Asa cum El face cu mine?
Aici nu mai este vorba de uman..ci de divin! Numai Duhul lui Dumnezeu ne poate ajuta sa iubim ca El. Noi stim ce vrea firea noastra, am auzit-o de atatea ori in astfel de momente…dar stim si ce vrea Duhul lui Dumnezeu. Si e important sa ne supunem firea noastra Lui. Asa se intampla minuni! Noi vom fi despovarati de ganduri, amaraciune, suparare, iar celalalt va fi smerit de iertarea si dragostea noastra, si incurajat sa fie altfel pe viitor, in alte relatii. Si astfel vom binecuvanta si pe altii!
Imi doresc astfel de minuni! In inima si viata mea, in inima si viata intregii Biserici!
“Doamne, ajuta-ne Te rugam, sa iubim si noi ca Tine. Umple-ne cu Duhul Tau. Noi nu putem…Tu stii asta. Dar Tu poti in noi. Invata-ne! Schimba-ne! Vrem sa fim liberi! Vrem sa iubim ca Tine! Vrem ca sa cunoasca toti ca suntem ucenicii Tai! Pune in noi dragostea Ta! Te rugam! Amin”
Alt anotimp, alt cântec... 